Orașul din România în care poți lua MÂNCARE fără să plătești niciun leu

Orașul din România în care poți lua MÂNCARE fără să plătești niciun leu
Sursa foto: Observatorul Prahovean
Publicat: 02/04/2023, 09:36

În orașul Câmpina din județul Prahova se desfășoară un proiect social destinat atât persoanelor care au posibilitatea de a face donații, cât și acelora mai puțin norocoși, care nu se descurcă să își cumpere alimente.

Este vorba despre un frigider comunitar: persoanele care donează vin și lasă alimentele în frigider, iar cei din grupurile vulnerabile pot lua din frigider alimente fără să plătească.

Peste 350 de persoane fără posibilități financiare s-au înscris deja pe listele programului de la Câmpina.

Proiectul este finanțat cu fonduri europene și are ca scop să ajute familiile nevoiașe să își asigure un minimum necesar de alimente în această perioadă de criză. Frigiderul comunitar este alimentat zilnic de oameni care vor să facă o faptă bună, notează observatorulph.ro.

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Donează inclusiv pensionari

Cei care se ocupă de proiect sunt extrem de încântați de faptul că printre donatori se numără și pensionari, unii cu venituri modeste, dar cu inimă mare.

„Un domn de 75 de ani a venit și a adus salam, cașcaval, iaurturi, cumpărate din pensia sa. Știți cât de mult contează ca un om să îți mulțumească pentru că a avut ocazia, pentru prima dată, să mănânce cașcaval? Sau un copil ia din frigider un ou Kinder și îți spună că așa ceva a văzut, până acum, doar la televizor… Avem înscrise pe listă 350 de familii nevoiașe. Singura condiție este ca acestea să aibă un venit sub 1.000 de lei pe membru de familie sau să fie fără niciun venit. Ideea de bază a proiectului este: comunitatea ajută comunitatea”, a precizat Valentin Dimon, managerul proiectului Frigiderul comunitar, pentru sursa citată.

Mai mulți operatori economici, dar și oameni simpli au donat alimente de când au aflat de existența frigiderului comunitar. În doar 10 zile, 25 de familii cu copii au venit să ia alimente de strictă necesitate din frigiderul comunitar. Pe lista de așteptare sunt 350 de persoane nevoiașe, care așteaptă ca frigiderul să se umple.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cum arată viața secretă a dependenților de pornografie
×